Cool old school

La D&D Research credem că nu există proiecte mari și proiecte mici, ci doar proiecte importante. De aceea ne implicăm direct în fiecare dintre ele. Acum, la fel ca și acum 15 ani când am pus bazele companiei.

Să vă povestim puțin despre noi…

D&D Research este un atelier de cercetare de piață dezvoltat de patru oameni talentați (cel puțin așa ne tot spun clienții :-)) și cu multă școală la activ, care și-au dat seama că, fiind toți workaholici pasionați de psihologie, pot aduce în research-ul românesc o abordare științifică solidă, prin cumularea a patru perspective: sociologie, comunicare, psihologie și statistică. Toate aplicate în business.

“Nu credem, ci cercetăm”. Acesta este motto-ul nostru și prin toate aceste perspective incluse în modelele noastre de research, explorăm de 15 ani universul consumatorului român, din toate segmentele de piață.

Și recunoaștem că avem și câteva “defecte”, dar credem că tocmai ele ne dau personalitate 🙂

Suntem curioși din cale afară și nu ne încredem doar în vorbe.

Nu ne lăsăm până nu înțelegem, dincolo de ceea ce declară oamenii, care sunt motivațiile și mecanismele lor profunde de gândire și comportament.

Lucrăm după principiile cercetării de tip “old school” și ne place să buchisim cifrele.

Experiența și rezultatele pe care le-am acumulat în lucrul cu cele mai importante branduri din România ne fac să pledăm în continuare pentru research-ul științific, pentru cercetarea sistematică și analiza făcute ca la carte, care știm că nu vor muri niciodată. Așa că ne pricepem să despicam firul în patru pentru a merge dincolo de clișeele unei categorii, convinși că numai așa putem vorbi despre insight-uri adevărate.

Avem o atitudine “cool” dar nu avem obiceiul să spunem “ce dă bine”.

Metodologia riguroasă cu care abordăm fiecare proiect de research ne îndreptățește să spunem lucrurilor pe nume, chiar dacă uneori adevărul din rapoartele noastre nu se potrivește cu așteptările stakeholderilor. De aceea, știm să ne mulăm pe nevoile fiecărui business și știm să fim prietenoși în privința bugetelor, dar rămânem încăpățânați în privința concluziilor dinspre consumatori.

Acestea sunt câteva din principiile noastre de business, pe care se sprijină promisiunea D&D Research: cercetare de piață personalizată, realizată de cei mai experimentați profesioniști de psihologie aplicată din România pentru a ghida deciziile de business. În trei cuvinte: Cool old school. 

 

0 Shares:
You May Also Like